Istoria pisicii începe acum peste nouă mii de ani, undeva în zona Ciprului de astăzi, când se presupune
că a avut loc prima interacțiune a omului cu pisica sălbatică, deși domesticirea acesteia s-a petrecut cu mult mai târziu, aproximativ acum patru mii de ani.
Tot o presupunere este și aceea că primele pisici domestice
au ca strămoș pisica sălbatică africană, rasă domesticită pentru a apăra culturile agricole și
sănătatea publică de rozătoare. Șoarecii și șobolanii au ajuns să se împuțineze rapid mulțumită pisicilor,
cărora le datorăm chiar reducerea deceselor din cauza bolilor pe care rozătoarele le pot transmite.
Pisicile au ales să rămână în gospodăriile oamenilor de la acea vreme, unde puteau avea parte și de afecțiune, pe lângă mâncare și un adăpost sigur.
Pisicile în Egiptul Antic
Impresionați de determinarea pisicilor de a schimba calitatea vieții oamenilor prin reducerea
numărului de rozătoare, egiptenii le-au văzut ca pe niște ființe sacre, pe care au început să le venereze.
Ba mai mult, le-au închinat pisicilor nu una, ci trei zeități, cea mai mare dintre acestea fiind Bastet,
care era jumătate pisică, jumătate femeie. Aceasta proteja întreg Egiptul. Sekhmet, una dintre cele trei zeități, era reprezentată de o ființă cu trăsături de leu, pe care egiptenii o venerau cu frică.
Mai mult decât atât, egiptenii au ales să folosească reprezentarea felină în, poate, cel mai popular
simbol al lor, Sfinxul din Giza, o statuie imensă ce îmbină chipul de om cu un corp de pisică, semn că
acest animal era văzut ca protector al templelor și a piramidelor, considerate a fi sacre. Tocmai de aceea,
dacă un egiptean omora o pisică, era pedepsit cu aceeași monedă, adică era condamnat la moarte. Arheologii
zilelor noastre au scos din vechile așezări egiptene statui, sculpturi și diverse scrieri hieroglifice care
înfățișează dovada vie că în Egiptul Antic pisicile erau venerate în adevăratul sens al cuvântului, ba chiar
ajungeau să aibă parte de altare atunci când mureau. Rasa de pisici Egipteană Mau își are originile, fără doar și poate, în Antichitate, deși Rasa Sphynx (pisica Sfinx) este ceva mai cunoscută în zilele noastre.
Pisicile în Dinastia Song
Nu doar egiptenii erau îndrăgostiți de pisici, ci și chinezii. Mitologia chineză o aduce în prim plan pe zeița pisică Yifan Zhang, despre care se știe că a condus o întreagă legiune de pisici pentru a susține dreptatea și a stat la baza fondării națiunii chineze, cu mult înainte de Era Shang. Însuși Confucius descrie în paginile scrise o ofrandă adusă pisicilor de către împăratul acelor vremuri.
Practic, chinezii credeau că pisicile au puteri spirituale incomensurabile. Chiar și membrii Dinastiei Song, care au folosit pisica în multe dintre picturile în care au fost reprezentați.
2.Despre pisici
Comportament
Neutră (Relaxată)
Așa ar trebui să își petreacă pisica ta majoritatea orelor sale de veghe. Aceasta este o parte vitală a limbajului pisicii – relaxată, mulțumită și confortabilă în mediul familial. Pisicile trebuie să arate ca și cum ar fi mulțumite cu mersul vieții.
Semne de comportament neutru al pisicii:
aceasta poate sta așezată, întinsă, strânsă ca o minge, sau poate sta pe burtă, cu labele bine strânse sub ea;
ochii pot clipi ușor, sau pot fi pe jumătate închiși;
urechile pot fi relaxate, ținute de obicei vertical și spre înainte – deși se pot roti independent, atunci când pisica ta este atentă la ce se aude în jurul său;
mustățile lor vor fi relaxate în lateralele feței lor, și ar putea părea că zâmbesc;
corpul lor este relaxat, fără nicio tensiune care ar putea sugera că ar fi gata să intre în acțiune.
Neliniștită
Pisicile pot fi foarte sensibile, în special la schimbări. Uneori, ar putea dura un timp pentru ca pisicile
să se liniștească după schimbări neașteptate, așa că învață să citești simptomele unui comportament neliniștit al pisicii, pentru a te ajuta să readuci pisica într-o stare de relaxare. Cu cât recunoști mai repede semnele limbajului corporal al pisicii, cu atât mai repede poți oferi o mângâiere liniștitoare, atunci când se apropie de tine pentru liniștire și un pic de atenție. Acordă pisicii tale mai multă atenție timp de 2-3 zile după o schimbare semnificativă, pentru a se obișnui cu aceasta și pentru a reveni totul la normal.
Semnele comportamentului neliniștit al pisicii:
ochii pisicii tale vor fi deschiși și nu va clipi, cu pupilele dilatate în formă de oval sau cerc;
urechile lor s-ar putea deplasa din poziția lor relaxată, spre înainte, pentru a primi cât mai multe informații, rotindu-se în jur, independent una de alta, iar dacă pisicile sunt neliniștite, urechile pot fi chiar lăsate spre spate, pe cap;
capul lor va începe să coboare, cu mustățile trase spre lateral, pentru a părea mici și neamenințătoare – sau chiar pot fi orientate spre înainte, în alertă;
pe măsură ce neliniștea se intensifică, pisica ta poate începe să se tragă înapoi, sau spatele său se poate arcui, pregătindu-se să fugă.
Cum comunică ele
Cercetările arată că, de fapt, nu este atât de dificil. Trebuie doar să le zâmbești mai mult. Nu zâmbi în mod uman, cu dinții, ci în felul pisicii: închizi ochii puțin și clipești încet.
Într-un studiu publicat în 2020, oamenii de știință au observat interacțiunile pisică-om și au putut confirma că acest act de a clipi încet face ca pisicile – atât animale familiare, cât și cele necunoscute – să se apropie și să fie receptive la oameni.
Știai că...
Iată câteva lucruri interesante despre pisici:
sunt considerate sacre (Nu doar egiptenii au venerat felinele, ci și japonezii. Conform Cats International, tacticoasele animale de companie au fost declarate sacre în jurul anului 1000 inclusiv în acea parte de lume. Nu-i de mirare că internetul este plin de clipuri cu pisicuțe răsfățate!)
văd excelent pe întuneric
pot alerga foarte repede
își petrec majoritatea vieții dormind
sunt foarte asemănătoare oamenilor (Oamenii de știință au demonstrat faptul că pisicile au secțiuni din creier foarte asemănătoare cu cele umane. Cerebelul este împărțit în zone responsabile cu înțelegerea, filtrarea informațiilor sau chiar gestionarea emoțiilor, la fel ca cel al oamenilor.)
când cad, pisicile își rotesc mai întâi capul, apoi își răsucesc șina spinării, picioarele se aliniază, iar spatele se arcuiește pentru a minimiza impactul
dacă pisicuța te mușcă după ce ai mângâiat-o pe burtică, este un semn de afecțiune, nu de ostilitate
pisicile nu simt gustul dulce
spre deosebire de alte animale, pisicile merg pe vârfuri
pisicile sunt sensibile la mai mult de 250 de tulburări ereditare şi multe dintre ele sunt similare cu bolile pe care le pot avea oamenii
pisicile pot sări de 5 ori lungimea propriului corp; în termeni umani, ar fi echivalentul unei sărituri de lungimea unui bazin
de asemenea, pisicile eu aproximativ 300 de milioane de neuroni, spre deosebire de câini care au în jur de 160 de milioane
pisicile pot simți tonul vocii tale, așa că își pot da seama când le vorbești frumos și când le cerți
torsul pisicilor ajută la videcarea anumitor probleme de sănătate
acestea copiază comportamentul stăpânilor, uneori chiar și afecțiunile psihice
3.Avantaje vs dezavantaje
Avantaje:
este un mare prieten și însoțitor;
îmbunătățește sănătatea;
se adaptează bine pentru a locui într-un spațiu mic;
nu trebuie să ieși la plimbare.
Dezavantaje:
primăvara și mai ales vara este un animal care tinde să arunce o mulțime de păr;
poate provoca alergie;
o dată sau de două ori pe an, în funcție de clima din zonă, pisica va intra în căldură;
mușcă și zgârie.
4.Top rase pisici
Persana
Pisica persană (denumită și cincila) este o rasă de pisică cu păr lung, solidă, cu un cap masiv, proporțional cu mărimea corpului. Capul este rotund și lat, urechile sunt mici și rotunjite, depărtate și situate destul de jos pe cutia craniană, iar fața este scurtă și lată, cu un nas cârn. Pielea de pe nas trebuie să fie complet formată, iar marginea de sus a nasului nu trebuie să depășească marginea de jos a ochilor. Bărbia este puternică, iar botul este plin. Ochii sunt mari și rotunzi, de culoarea briliantului.
Siameza
Siameza este numele unei rase de pisici originară din Thailanda. Speranța ei de viață este de peste 15 ani.Blana acesteia este în cele mai multe cazuri albă și maro în jurul capului său. Talia acesteia este medie și în cele mai multe cazuri are ochii verzi sau albaștri. Ea cântărește în mod normal 4-5 kg la femele și 5-6 kg la masculi. Are urechile mari și ascuțite. Sunt două tipuri de siameze : moderne și tradiționale. În cele mai multe cazuri culoarea ochilor sunt de un albastru intens.
Maine Coon
Maine Coon este o rasă de pisică cu părul mediu sau lung. Pisica Maine Coon este foarte activă atât în timpul zilei, cât și pe timpul nopții. Are speranța de viață în jur de 15 ani. Rasa provine din statul american Maine și este cea mai mare ca dimensiune dintre pisicile domestice. Pentru această rasă, întreținerea este foarte migăloasă. Blana se poate încurca foarte ușor dacă nu este periată. Se recomandă periajul cel puțin o data pe săptămână.
British Shorthair
British Shorthair este numele unei rase de pisici domestice ale cărei caracteristici o fac populară în showurile de pisici. Principala caracteristică este părul scurt și faptul ca nu lasă păr-această caracteristică este pe jumătate reală, pisica lăsând jumătate din parul pe care l-ar lăsa o pisică normală, daca este întreținută.[necesită citare] Aceasta este cea mai populară rasă de pisici înregistrată de UK's Governing Council of the Cat Fancy (GCCF) din 2001, de când a învins pisica persană.
Sfinx
Pisica Sfinx este o rasă de pisici care a apărut pentru prima dată în anii ’60, în Canada, prin selectarea genetică a pisicilor fără păr. Această rasă a devenit foarte populară în ultimii ani datorită aspectului său neobișnuit și personalității unice. Pisica Sfinx nu are blană, ceea ce o face o alegere ideală pentru persoanele care suferă de alergii la animale.
Birmaneza
Pisica birmaneză este foarte curioasă, îi place compania oamenilor și manifestă multă afecțiune față de om. Nu este zgomotoasă, deci este recomandată celor care iubesc liniștea și calmul. Fiind inteligentă, atașată și blajină, dar și jucăușă, birmaneza este un animal de apartament minunat, care iubește compania oamenilor și a animalelor. Dacă animalul este lăsat singur în timpul zilei, este bine să i se aducă o altă pisică pentru a-i ține tovărășie.